Simpozionul de la Simeria Veche a ajuns la ce-a de-a 7-a ediţie, având şi în acest an o temă nouă, planuri şi activităţi inedite.

Cei care participă în acest an pentru prima oară nu au de ce să se teamă: de fiecare dată este o experienţă cu totul deosebită, care nu depinde de ce a fost în anii trecuţi.

Poţi găsi descrieri sumare pentru simpozioanele precedente în cele ce urmează:


Creativ: noi modelăm viitorul (2009)

Am realizat de data asta un simpozion inedit, care a răspuns nu doar prin discuţii, ci şi prin modelare artistică căutărilor participanţilor. Cum să gândim creativ într-o lume tot mai teoretică? Am deschis o lume interioară plină de viaţă şi mişcare. Am cunoscut trecutul şi am trăit interactiv prezentul, pregătind calea viitorului. Seara am urmărit documentare despre natură şi societate, iar la final am făcut o excursie fabuloasă la Sarmizegetusa Regia. Noi însuşiri s-au format în noi, creând legături prin înţelegere şi armonie.


Idealuzoriu: remediu activ pentru privitul pasiv (2008)

În acest an ne-am confruntat propriile idealuri şi iluzii: cum poţi deosebi entuziasmul adevărat de mirajul trecător? Am încercat să dibuim puţin din sensul vieţii, din vechile misterii, din originile poeziei şi culorii. Pentru organizatori a apărut întrebarea, cum poate simpozionul răspunde cât mai bine dorinţelor tuturor. Ne-am bucurat mult de aprecierea participanţilor pentru deschiderea şi schimburile de idei pe care le-au găsit în acest cerc.


Liber: simpozion despre libertate şi iluzie (2007)

Cu Liber am reuşit pentru prima oară să avem un simpozion susţinut puternic din forţe proprii, şi mai puţin prin ajutorul prietenilor din exterior. Dacă omul e o fiinţă liberă sau e constrâns de pretutindeni a fost tema centrală din acest an. Am avut şi ateliere foarte interesante despre civilizaţii şi misterii, meditaţie, forme dinamice.

Exersează ceea ce ştii
şi îţi va deveni clar
ceea ce în prezent
nu ştii. ~ Rembrandt

Transform: pământul ca fiinţă vie (2006)

Acest simpozion a avut în centru tema ecologiei, a pământului ca organism. Am ieşit la cosit, am pictat grajdul fermei din apropiere, am observat natura şi multe altele. Foarte interesante au fost descrierile despre legătura omului cu forţele elementale ale naturii. Calităţile sufleteşti care se formează prin apropierea de acestea pot fi ele însele o modalitate de cunoaştere.


TriPart: metamorfozele vieţii sociale (2005)

Tema a fost tripartiţia societăţii în domeniile spiritual-cultural, social-politic şi economic. - De ce această organizare socială este cerută de dezvoltarea civilizaţiei moderne? Pornind de la această întrebare am discutat lumea contemporană dintr-o varietate de perspective. Iniţiativele de care este nevoie într-un mediu pătruns de materialism trebuie să ţină cont de această triplă perspectivă.


Împreună: în căutarea identităţii (2004)

În primul an simpozionul a fost organizat cu ajutorul secţiunii internaţionale pentru tineri de la Dornach, Elveţia. Discuţii despre calităţile planetare, reprezentaţii zilnice din "Nunta chimică a lui Christian Rosenkreuz", conferinţe susţinute de numeroase personalităţi internaţionale - au reprezentat numai o parte a simpozionului. Fiind la început de drum, a fost şi cel care a necesitat cel mai mare consum de energie şi cele mai aprinse controverse. :)


Noutăţi »

07.08.2010 Fotografii
Am pus cele mai interesante poze pe Facebook. Ediţia din acest an a simpozionului a adus împreună peste 50 de tineri cu interese foarte diverse, am primit numeroase propuneri de continuare şi dezvoltare a iniţiativei. Dorim să ne uităm spre viitor la finalul acestui ciclu de 7 ani de simpozion. Pentru detalii accesaţi Stineri.ro.

07.07.2010 Aproape toţi
Gata pentru o săptămână mult-aşteptată la Simeria Veche! Azi am pus la punct experienţe, ateliere, materiale, transport şi saltele. :) Ca în cazul oricărui eveniment, în spatele simpozionului "eXist" stă o lungă serie de pregătiri, de aşteptări, de speranţe. Dorim să fie o trăire cu atât mai deosebită pentru participanţi, cu cât e mai necesar mediul în care să ne cunoaştem cu adevărat pe noi înşine!

12.06.2010 Ioana, Daria, Liana, Bogdan, Sebastian
Penultima întâlnire de organizare. Ne bucurăm că unii organizatori au rezolvat suprapunerile din perioada taberei. A venit şi Ciprian, ca responsabil cu partea medicală. Am discutat multe lucruri importante, de la detaliile programului, la teme de dezbatere, prezentări, muzică şi legătura cu mediul. Abia aşteptăm cu toţii o săptămână căutând cunoaşterea de sine şi a celorlalţi, la simpozionul de tineret.